• ENG
  • ROM
Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova

Afiş comunitar




Link-uri utile



Ştiri

Evenimentul „Moldovan evening”organizat în Principatul Liechtenstein

La data de 19 iunie 2015, cu prilejul celebrării aniversării a 50 de ani de activitate, Serviciul pentru Dezvoltare al Liechtensteinului (LED) a organizat, în localitatea Schaan, Principatul Liechtenstein, un eveniment sub genericul „Moldovan evening”, dedicat în exclusivitate Republicii Moldova, la care au participat circa 60 de persoane - reprezentanţi ai Guvernului şi Parlamentului Principatului Liechtenstein, oficiali LED, parteneri şi donatori ai LED, actori ai societăţii civile, ş.a.

Acţiunea a avut drept obiectiv prezentarea activităţii LED şi a proiectelor implementate în Republica Moldova cu sprijinul Guvernului Principatului Liechtenstein. Programul a inclus un cuvînt de salut al Preşedintelui LED, dl Josef Biedermann, axat pe rolul LED de promotor al asistenţei tehnice pentru dezvoltare, prezentarea proiectului CONSEPT de către reprezentantul LED în Republica Moldova, dl Pius Frick, precum şi un program cultural, realizat de reprezentanţii comunităţii moldoveneşti din Elveţia, cu sprijinul asociaţiei „Regina Maria”.

În cuvîntul său de salut, reprezentantul Ambasadei Republicii Moldova în Confederaţia Elveţiană a felicitat Serviciul de Dezvoltare al Liechtensteinului cu acest prilej aniversar, exprimînd, totodată, mulţumiri pentru asistenţa acordată Republicii Moldova în domenii precum educaţia şi instruirea, încadrarea tinerilor în cîmpul muncii şi în activităţile antreprenoriale din zonele rurale.

Serviciul pentru Dezvoltare al Liechtensteinului (LED) este o fundație privată a Guvernului și societății civile a Principatului Liechtenstein, fondată în anul 1965, care oferă ajutor extern în numele Guvernului Liechtenstein preponderent în sectoarele ce ţin de educație, sănătate și dezvoltare rurală. De la crearea Oficiului LED în Republica Moldova (2007) şi pînă în prezent, ţara noastră a beneficiat de o serie de proiecte de asistenţă, a căror buget se cifrează la circa 9 mln CHF.