• ENG
  • ROM
Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova


Link-uri utile

Relaţii Bilaterale

Relaţii diplomatice

Relaţiile diplomatice între Republica Moldova şi Confederaţia Elveţiană au fost stabilite la 2 septembrie 1992.

Reprezentare

Ambasadorul Republicii Moldova în Confederaţia Elveţiană, dl E.S. Oxana Domenti.

Ambasadorul Confederaţiei Elveţiene în Republica Moldova cu reşedinţa la Kiev, dl Guillaume Scheurer, din 3 martie 2016.

ADRESA: 01015 Kiev, str. Kozyatynska, 12
TEL.: (+38044) 281-61-28
FAX: (+38044) 280-14-48

Principalele vizite bilaterale

La nivel de Şefi de State

La nivel de Șefi ai Legislativelor

La nivel de Şefi de Guverne

La nivel de Miniştri ai Afacerilor Externe

Cadrul juridic bilateral

În vigoare - 9 acorduri bilaterale şi 2 protocoale privind promovarea şi protecţia reciprocă a investiţiilor, cooperarea comercial-economică, asistenţa umanitară şi cooperarea tehnică, readmisia persoanelor cu şedere ilegală, facilitarea eliberării vizelor:

Cooperarea comercial-economică

După valoarea schimburilor comerciale, Elveţia se situează pe locul 16 între ţările cu care RM întreţine relaţii comerciale, deţinând o pondere de 1,24% în comerţul total al RM.

(în milioane USD)

RM – Elveţia Pexporturi importuri exp. + imp.
(total comerţ)
exp. – imp.
(balanţa)
2015 35,37 32,06 67,43 3,31
2016 44,50 30,58 75,08 13,92
2017 44,06 31,78 75,84 12,28

Asistenţă tehnică

Confederaţia Elveţiană acordă asistenţă Republicii Moldova prin intermediul Agenţiei elveţiene pentru Dezvoltare şi Cooperare. Departamentul Federal pentru Afaceri Externe al Elveţiei a deschis un Birou de Cooperare al Elveţiei în domeniul asistenţei umanitare (SDC) la Chişinău (www.eda.admin.ch/sdc), în 2000.

Pînă în prezent, Republica Moldova a beneficiat de asistenţă elveţiană în cadrul Strategiei de Cooperare cu Republica Moldova 2010-2013 în domeniile: Sănătate, Apă şi Sanitație. Strategia de cooperare cu RM pentru anii 2014 – 2017 pe lângă cele 2 segmente tradiţionale a inclus un domeniu adiţional de asistenţă – Migraţie şi Dezvoltare.

Noua Strategie de cooperare SDC - RM pentru anii 2018 – 2021, conţine unele domenii noi de asistenţă, pliate pe necesităţile concrete ale RM: Reforma administrativ-teritorială; Diaspora, Migraţie şi Dezvoltare (ca continuare a Programului “Valorificarea potenţialului migraţiei în Moldova”); Aprovizionarea cu apă potabilă şi sanitaţie în regiunea de Sud a RM; Dezvoltarea economică şi angajarea în piaţa muncii; Învăţămîntul vocaţional.

Agenția Elvețiană pentru Cooperare și Dezvoltare, în parteneriat cu Biroul pentru Relații cu Diaspora (BRD) al Cancelariei de Stat şi Organizația Internațională a Migrației (OIM) a lansat la 12 februarie 2016, programul Diaspora Engagement Hub, care oferă granturi tematice pentru proiecte de susţinere a diasporei şi atragere a capitalului uman.