• ENG
  • ROM
Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova

Afiş comunitar




Link-uri utile



Comunicate de presă

Participarea Ambasadorului Tudor Ulianovschi la Ceremonia de prezentare a felicitărilor cu prilejul Noului An, Preşedintelui Confederaţiei Elveţiene, din partea Corpului diplomatic acreditat la Berna

La data de 11 ianuarie 2017, la Berna, a avut loc Ceremonia de prezentare a felicitărilor de început de an Preşedintelui Confederaţiei Elveţiene, din partea Corpului diplomatic acreditat la Berna. Cu acest prilej, Ambasadorul Tudor Ulianovschi i-a adresat felicitări dnei Doris Leuthard cu prilejul alegerii în funcţia de Preşedinte al Confederaţiei Elveţiene pentru anul 2017 şi a efectuat un schimb de opinii cu Domnia sa privind aprofundarea cooperării bilaterale între Republica Moldova şi Confederaţia Elveţiană.

Ambasadorul a reiterat disponibilitatea autorităţilor Republicii Moldova de a dezvolta în continuare relaţiile bilaterale moldo – elveţiene şi a diversifica domeniile de cooperare dintre cele două state. Avînd în vedere că dna Leuthard deţine şi fotoliul de Ministru al Mediului Transportului, Energiei şi Comunicaţiilor, iar anterior (2006 - 2010) a condus Departamentul Federal al Economiei, discuţia s-a concentrat pe dimensiunea economică a cooperării. Preşedintele Elveţiei şi-a exprimat disponibilitatea de a susţine eforturile Ambasadei în atragerea investiţiilor elveţiene în Republica Moldova, în colaborare cu Secretariatul de Stat pentru Afaceri Economice al Elveţiei (SECO) şi Switzerland Global Enterprise (S-GE). De asemenea, Domnia sa a salutat ideea organizării Forului de afaceri moldo – elveţian la Berna în 2017, an în care se vor împlini 25 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice moldo – elveţiene.

La finalul discuţiei Ambasadorul Tudor Ulianovschi i-a adresat dnei Doris Leuthard invitaţia de a efectua o vizită în Republica Moldova.